Curs on-line gratuit

Schimbarea începe cu tine, mamă!

Poți deveni ceea ce ți-ai dorit dintodeauna, puterea este în iteriorul tău!

De câte ori te-ai îndoit de tine și de instinctul tău matern?

Ești convinsă că ceea ce se petrece în viața ta este o cauză a exteriorului tău?

Care este cea mai mare frică a ta și nu te lasă să evoluezi?

Care sunt trăirile tale când ajungi să spui “Nu mai pot”?

Provin dintr-o familie cu probleme de alcoolism și multe comportamente negative. Unde frica de viitor și frica de a-mi pierde mama mi-a influențat copilăria, adolescența iar mai târziu evoluția mea ca și femeie.

Am reușit în tot ce mi-am propus, după multă suferință a urmat o perioadă cu multe realizări.

Am vândut o  afacere  pentru că îmi doream altceva … voiam să îmi deschid un cabinet de masaje/ terapii. Mi-am dat timp un an în care să descifrez cum va fi și ce voi face.

Din anul cel mai liniștit, pe care mi-l doream, a devenit anul cel mai schimbător al vieții mele.

Aveam o burtică în creștere (fetița noastră ne-a ales ca și părinții ei), o casă în construcție și în cateva luni aveam să mă căsătoresc .

O sarcină grea, nu reușeam să țin nimic, burtica creștea iar eu deveneam din ce în ce mai slabă … atât fizic cât și psihic. Eram limitată din orice parte pentru că mi se putea face oricând rău… nu mai conduceam, eram însoțită peste tot, nu mai aveam momente ale mele… pentru că în acea perioada locuiam la socri. 

Mai târziu această perioadă plină de limite mi-a generat frici.

Noaptea mă pregăteam să devin mămica unei fetițe minunate, care mi-a “luat” și dat “tot“ când am simțit-o pe pieptul meu.

Au început cocktailurile de nopți nedormite, zile la fel ca toate celelalte, sentimente de tot felul, frustrări, plânsete, nesiguranță, certuri pentru neajunsuri (pentru că lucra doar soțul meu iar eu nu aveam un venit iar pentru asta mă simțeam inutilă).

Ceea ce visasem era altceva…. ceea ce trăiam, de fapt, a fost ce îmi trebuia pentru a conștientiza că a venit  momentul transformării mele.

Fetița mea mi-a deschis drumul spre vindecare … iar eu am ales conștient să o eliberez de toate traumele mele. Îmi doresc  să moștenească Fericirea și Libertatea!

Într-o dimineață m-am trezit, m-am uitat în oglindă și ceea ce cunoșteam nu mai era. În loc de fata plină de viață, independentă, îndrăgostită de rimel și de ruj era o fată tristă, nedormită, plângăcioasă, răutăcioasă, mai mereu nemulțumită, neînțeleasă … eram cu stări de depresie și nu acceptam. Toți din jurul meu erau vinovați, eu le făceam pe toate iar ei nu făceau nimic…. Și la propriu și la figurat.

Dumnezeu a vrut ca într-un moment să plâng de disperare în fața soțului și să-i spun că am nevoie de ajutor că singura nu pot merge înainte.

Spărgând un zid și arătându-mă vulnerabilă am început să mă apropii de mine, să mă ascult, să îmi iau timp pentru mine , să dorm mai mult fără să mă simt vinovată, am început să cer ajutor.

Am început să fac terapii, să citesc, să fac cursuri pentru dezvoltarea mea, să încep din nou să visez, să accept că am nevoie de vindecare emoțională și cel mai important …SĂ  ACCEPT CĂ SOȚUL MEU NU ESTE TATĂL MEU…

“Astăzi” am ales să lucrez cu mine și să merg încrezătoare pe drumul meu dar cu o mare diferență … acum merg pe drumul SUFLETULUI și nu al EGO-ului.

Acum am diferite roluri dar sunt aliniate cu ceea ce sunt eu, am dobândit o valoare chiar dacă la început o vedeam o limită… Sunt o Mamă în evoluție!

Lucrând cu mine am conștientizat că energia noastră feminină, atunci când e acceptată, este calmă, este blândă și vindecătoare și…  îndeajuns de puternică pentru a  schimba vieți. Suntem ca și copacul vieții, conectate mereu cu energia mamei pământ… iar dacă ne hrănim nevoile reușim să creștem și să înflorim așa cum ne dorim atât noi cât și tot ceea ce ne înconjoară.

A fost nevoie de multă acceptare și iertare, în procesul meu de vindecare ca și mamă, de învățat multe lecții pentru a ajunge să mă arăt exact așa cum sunt.

  • reîntoarce-te de unde ai plecat pentru a vedea câte ai realizat.
  • recunoștința darului de a fi mamă.
  •  “cumpără un bilet” spre visul tău.
  • conștientizarea nemulțumirii tale.
  • recunoașteți  fricile.
  • acceptarea “ monștrilor interiori”.
  • meditația de prezență și excelență.
  • mama perfectă și femeia imperfectă.
  • împrietenește-te cu tine.
  • observă-te pentru a te cunoaște mai bine.
  • exercițiu practic pentru a lucra cu tine.
  • hrănește-ți nevoile pentru a putea oferi celorlalți din preaplinul tău.
  • nu e nevoie să te sacrifici pentru fericirea copiilor.
  • importanța iubirii de sine în relațiile cu copiii.
  • exercițiu practic de ascultare a copilului interior.
  • Bonus:  Meditația muntelui pentru regăsirea puterii interioare.

Beneficii

  • Vei conștientiza importanța vulnerabilității în procesul de schimbare.
  • Sinceritatea poate fi un pas spre a fi o mamă mai bună.
  • Vei înțelege că iubirea începe cu tine
  • Mitul “mamei perfecte” nu există, fiecare mamă este unică exact așa cum e.
  • Vei descoperi că puterea este la tine.
  • Schimbarea de mindset te va conduce spre visurile tale

Cine sunt eu?

Sunt Bianca Ilisei, un suflet în corp de femeie care și-a ales cu iscusință lecțiile pentru a putea evolua în această viață și pentru a reuși să ajute cât mai multe mame să înțeleagă cât de importantă este iubirea în drumul spre împlinire.

Sunt fiică, soție, mamă, prietenă …am 38 de ani, m-am născut în Bacău și am crescut bucurându-mă de copilărie printre blocuri pline cu mulți copii. Ce momente minunate am trăit!

Adolescența am petrecut-o cu mătușile, preluând tipare și din alte familii…că din familia mea de bază nu aveam îndeajuns. Mulțumesc cu recunoștință că mi-au fost aproape atunci când mama a plecat pentru a-mi dărui un trai mai bun.

Am absolvit facultatea și am plecat și eu spre un trai mai bun și spre regăsirea mamei , mama de care aveam nevoie în adolescență. Am gasit-o în Italia dar eu crescusem, eram deja femeie. M-a lăsat copilă și m-a regăsit femeie.

Sunt stabilită în Italia de 16 ani, alături de mama mea (la 5 minute de mers pe jos)…așa cum ne-am dorit iar după toți acești ani încă recuperăm timpul pe care l-am pierdut.

Am reușit să intru în profundul mamei mele doar când am devenit eu mamă. Atunci am înțeles cum e cu creația și ce urmează după ea.

Am iertat și m-am iertat pentru toată judecata și neiubirea față de mine și față de ea, iar mama mi-a fost cel mai bun maestru, ajutându-mă să îmi învăț lecția judecății.

Am ales să evoluez, să mă formez și să îmi ascult Sinele Divin, renunțând la tot ce nu îmi aparține.

Am ales vindecarea pentru a elibera canalele generaționale, lăsând Libertatea și Fericirea urmașilor mei.

Mi-am descoperit misiunea și am ales conștient să fac pașii  spre visul meu.

După o lungă călătorie interioară transformatoare  unde am trecut prin vindecare, prin conștientizare, prin formare,prin acceptare și iertare am devenit o nouă versiune a mea.

Sunt Bianca Ilisei, Coach, Mentor și Terapeut spiritual pentru mame.

Ajut mamele să conștientizeze cât de importantă este iubirea în viața lor și a copiilor.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi știu că aceasta se numește…    Autenticitate.                                                                                                                  — Charles Chaplin

Curs on-line gratuit

Schimbarea începe cu tine, mamă!

Poți deveni ceea ce ți-ai dorit dintodeauna, puterea este în iteriorul tău!